Cum este văzut concursul-fenomen Vocea României din zona folclorică? Interpretul de muzică tradițională Cristian Harhătă a vorbit despre show-ul de la PRO TV dintr-o perspectivă cu totul inedită, mărturisind, totodată, și cum vede viitorul muzicii populare, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru INFORMERIA.
Cât de important e un concurs de tipul „Vocea României” în lansarea unui artist?
Un concurs televizat îți poate deschide o ușă, dar nu îți construiește casa. Te poate face cunoscut într-o singură seară, însă nu te învață automat să îți administrezi cariera, să îți alegi repertoriul, să negociezi contracte sau să îți păstrezi publicul. Uneori, am impresia că punem prea mult preț pe cele câteva minute de televiziune și prea puțin pe anii de muncă de după. Un artist poate avea milioane de oameni care îl văd la televizor și totuși să nu reușească să transforme acea expunere într-o carieră stabilă. Eu am ales un alt drum. Am început să îmi construiesc proiecte muzicale după ani de studiu, după pregătire vocală și după ce am înțeles că talentul trebuie dublat de disciplină, investiții și perseverență. Nu am avut nevoie de un trofeu televizat ca să îmi demonstrez că pot urca pe scenă și că pot construi o carieră artistică. Televiziunea te poate face cunoscut peste noapte, dar numai munca te poate ține în picioare după ce se sting reflectoarele.
Care sunt vocile României pentru tine? (din trecut până în prezent)
Pentru mine, vocile României nu se limitează la cei care au câștigat concursuri sau au ocupat primele locuri în clasamente. Avem artiști care au lăsat o moștenire culturală. Din folclor, ar fi: Maria Tănase, Maria Lătărețu, Ioana Radu, Sofia Vicoveanca, Maria Ciobanu și Benone Sinulescu. Fiecare a avut o identitate proprie și a transmis ceva ce nu poate fi înlocuit prin simpla copiere a stilului. În muzica românească, îi apreciez pe Mihai Trăistariu, Paula Seling, Andra, Delia, Irina Rimes și Nico. Artiști care au reușit să își transforme vocea într-o semnătură recognoscibilă, indiferent de gen.
Iar dintre concurenții emisiunilor televizate, au existat interpreți care m-au impresionat prin tehnică, sensibilitate și capacitatea de a transmite emoție. Dar aș face o distincție: o voce extraordinară nu înseamnă automat un artist complet. Unii au o tehnică impecabilă, alții au un timbru inconfundabil, iar alții au acel dar rar de a face publicul să simtă că melodia vorbește despre propria lui viață. Nu cred că putem spune că acești concurenți au dispărut. Ștefan Stan, Julie Mayaya, Tiberiu Albu, Iulian Nunucă și Alexandra Căpitănescu s-au făcut cunoscuți prin Vocea României, în timp ce Andrei Leonte, Tudor Turcu, Olga Verbițchi și Bella Santiago au atras atenția publicului prin X Factor România. În cazul lui Florin Ristei, situația este diferită: el avea deja o carieră muzicală și devenise cunoscut încă din copilărie, iar câștigarea X Factor i-a oferit un nou impuls, readucându-l în atenția publicului și deschizându-i alte oportunități profesionale.
Totuși, notorietatea câștigată în televiziune nu se transformă automat într-o carieră cu vizibilitate națională. Din punctul meu de vedere, una dintre marile probleme ale industriei muzicale este accesul la promovare și la difuzarea radio. Poți avea voce, studii muzicale, piese bune și experiență pe scenă, dar, dacă nu ai în spate o casă de discuri puternică, un buget consistent și o echipă care să-ți promoveze creațiile, pornești cu un dezavantaj considerabil.
Casele de discuri dispun de resurse, contacte și strategii de promovare la care un artist independent ajunge mult mai greu. Nu susțin că radiourile difuzează exclusiv muzica artiștilor afiliați unor case de discuri, însă accesul la promovare și la rotație poate fi o provocare majoră pentru cei care își finanțează singuri cariera. Un concurs televizat îți poate aduce faimă, dar nu îți garantează difuzare radio, contracte sau continuitate. După finală, artistul trebuie să-și susțină singur producția muzicală, videoclipurile și promovarea.
De ce pentru mulți artiști succesul muzical se oprește după ultima ediție de la Vocea României
De ce doar o mică parte reușesc din concurenții care participă la astfel de show-uri și dispar după ce se închide cortina?
Pentru că un concurs de televiziune testează o perioadă scurtă din viața unui artist, nu întreaga lui capacitate de a funcționa într-o industrie competitivă. În timpul emisiunii ai producători, antrenori, promovare, lumini, scenă și un public care te descoperă. După finală, trebuie să găsești singur piesele potrivite, să investești în videoclipuri, să îți construiești o comunitate, să negociezi apariții și să înțelegi ce își dorește publicul tău.
Aici se face diferența. Nu este suficient să cânți bine o piesă celebră. Trebuie să poți construi un repertoriu propriu, să ai o identitate și să oferi oamenilor un motiv să te urmărească în continuare. Mai există și o realitate despre care se vorbește prea puțin: talentul nu vine întotdeauna la pachet cu resurse financiare, relații profesionale sau o echipă care să îți susțină proiectele după concurs. Eu cred că uneori televiziunea creează impresia unui succes mai mare decât cel care poate fi susținut ulterior. Vizibilitatea este reală, dar nu trebuie confundată cu o carieră reală. Un concurs îți poate aduce aplauze. Cariera începe atunci când trebuie să îi convingi pe oameni să te asculte și fără să apari pe ecran.
Cum se mențin artiștii de petrecere ale căror voci scârțâie vizibil
Cum comentezi faptul că sunt artiști ai muzicii de petrecere care, deși par contestați pentru vocea lor pe rețelele sociale, au chemări la evenimente și public?
Aici cred că trebuie să separăm două lucruri: valoarea vocală și capacitatea de a ajunge la public. Există interpreți cu o tehnică vocală extraordinară care nu reușesc să creeze o legătură cu oamenii. În același timp, există artiști care poate nu sunt perfecți din punct de vedere tehnic, dar știu să aleagă repertoriul, să creeze atmosferă și să transforme un spectacol sau o petrecere într-o experiență pe care toți și-o amintesc.
Nu spun că tehnica nu contează. Contează foarte mult. Dar la un spectacol, oamenii nu cumpără un examen de canto vocal. Ei își doresc să danseze, să se bucure și să simtă că au făcut o alegere bună. Mai este un aspect: comentariile de pe internet nu reprezintă opinia majorității. O persoană poate primi sute de comentarii critice și să aibă, în realitate, un public numeros care îi apreciază muzica. Dar notorietatea lui poate fi alimentată tocmai de oamenii care nu îl apreciază. Algoritmul iubește interacțiunea și comentariile indiferent că sunt pro sau contra. Publicul poate ierta o imperfecțiune vocală, dar iartă mult mai greu un artist care nu reușește să îi transmită nimic. În același timp, succesul comercial nu trebuie folosit ca argument că orice interpretare este bună. Idealul este să existe și pregătire vocală, și autenticitate, și capacitatea de a transmite emoție.
Cristian Harhătă dă verdictul: cine e mai talentată, Lobonț sau Lupău?
Cine ți se pare mai talentată sau mai de impact între Vlăduța Lupău și Georgiana Lobonț?
Sunt două artiste cu personalități și formule de spectacol diferite, iar comparația trebuie făcută după criterii clare. Dacă vorbim despre impactul unei identități artistice recognoscibile, despre felul în care o interpretă își construiește imaginea și despre capacitatea de a rămâne în memoria publicului, eu aș înclina spre Vlăduța Lupău. Are o prezență scenică puternică și o identitate pe care publicul o recunoaște. Georgiana Lobonț mi se pare foarte eficientă în zona divertismentului și a repertoriului adaptat petrecerilor. Are energie, o relație bună cu publicul și capacitatea de a susține proiecte care trec dincolo de interpretarea tradițională. Dar nu aș confunda popularitatea cu talentul și nici numărul de evenimente cu valoarea artistică absolută. Sunt criterii diferite. Pentru o comparație serioasă ar trebui să analizăm tehnica vocală, repertoriul, autenticitatea interpretării, originalitatea și impactul asupra publicului. Nu cred că trebuie să declarăm o artistă câștigătoare pentru ca cealaltă să fie considerată valoroasă. Dacă mă întrebi cine are un impact mai puternic prin identitatea artistică, aș spune Vlăduța Lupău. Dacă mă întrebi cine reușește să transforme muzica într-un spectacol de petrecere foarte dinamic, Georgiana Lobonț are argumentele ei.
Când va câștiga la Vocea României o voce din folclor?
Aș spune că întrebarea trebuie nuanțată, pentru că folclorul a fost deja prezent în competiție, inclusiv prin momente care au impresionat publicul. Aura Șova a câștigat sezonul din 2024, iar interpretările folclorice au avut un loc vizibil și în edițiile următoare. Întrebarea mai interesantă este când va câștiga un interpret care vine cu o identitate folclorică puternică și care nu simte nevoia să își ascundă rădăcinile pentru a fi considerat modern.
Mi-ar plăcea să văd un concurent care interpretează o doină sau o baladă moldovenească fără să încerce să o transforme obligatoriu într-o piesă pop. Folclorul are deja dramatism, tehnică, ornamente și o forță emoțională care nu au nevoie să fie mascate. Desigur, un concurs televizat are propriile reguli, iar publicul trebuie să fie deschis către asemenea interpretări. Nu orice cântec tradițional se potrivește oricărui format, dar asta nu înseamnă că trebuie să renunțăm la el. Folclorul nu trebuie să se deghizeze în muzică internațională ca să merite aplauze. Uneori, cea mai curajoasă modernizare este să cânți autentic ceea ce alții au uitat.
Care sunt artiștii de la Vocea României care te-au impresionat?
M-au impresionat concurenții care au reușit să își pună amprenta personală pe o melodie, nu doar cei care au demonstrat că pot reproduce o piesă dificilă. Dintre câștigători, Alexandra Căpitănescu mi-a atras atenția prin forța interpretării și energia scenică. Iulian Nunucă are o expresivitate aparte. Apreciez și concurenții care au demonstrat că o piesă tradițională poate emoționa un public obișnuit cu repertoriul internațional. Pentru mine, asemenea momente au o valoare specială, fiindcă arată că publicul poate fi surprins și prin redescoperirea propriului patrimoniu muzical.
Totuși, nu aș judeca un concurent numai după prestația dintr-o singură seară. Uneori, o interpretare mai puțin spectaculoasă poate ascunde o voce cu potențial, iar un moment viral nu garantează o evoluție profesională pe termen lung. Mă impresionează mai mult un artist care îmi provoacă o emoție autentică decât unul care îmi demonstrează doar că poate atinge toate notele muzicale.
Te-ai gândit să participi la un astfel de concurs muzical televizat?
Da, m-am gândit la astfel de experiențe, pentru că orice artist este curios să vadă cum ar fi primit într-un asemenea format. Dar nu consider că participarea la un concurs televizat este singura cale prin care îți poți demonstra valoarea. Am studiat canto vocal la Școala Populară de Arte Titel Popovici din Iași cu domnul profesor Romeo Luchian, am avut pregătire artistică și mi-am construit proiecte muzicale pe un drum propriu. Am lansat albumul Eu sunt Cristian din Iași și am investit în repertoriu, producții și promovare. În paralel, mi-am dezvoltat activitatea artistică prin evenimente și spectacole și prin relația directă cu publicul.
Pentru mine, întrebarea nu este dacă aș putea participa, ci dacă formatul respectiv ar fi potrivit pentru direcția în care vreau să merg. Un concurs poate fi o experiență valoroasă, dar presupune și compromisuri artistice, selecția repertoriului și acceptarea regulilor emisiunii. Nu exclud nicio oportunitate doar de dragul unei poziții de principiu. Dar nici nu cred că un trofeu ar trebui să fie obiectivul suprem al unui interpret. Nu vreau să demonstrez că merit să fiu artist doar pentru că am trecut printr-un concurs. Prefer să construiesc ceva care să rămână și după ce se termină emisiunea.
Folclorul și inteligența artificială
Cum se împacă lumea folclorului cu inteligența artificială? Vedem tot mai des fie remixuri, fie melodii făcute cap-coadă cu AI. Satalana, de exemplu, o manea orientală, a depășit artiști reali în ascultări
Cred că inteligența artificială ne obligă să ne punem o întrebare incomodă: dacă o melodie generată artificial poate aduna mai multe ascultări decât o creație interpretată de un artist, ce anume măsoară, de fapt, succesul online? Numărul de accesări ne arată că oamenii au apăsat pe un material, l-au ascultat sau l-au distribuit. Nu ne spune automat câtă muncă artistică există în spatele lui, câtă autenticitate transmite sau dacă va rămâne în memoria publicului peste zece ani.
Nu sunt împotriva tehnologiei. Inteligența artificială poate fi utilă pentru schițe muzicale, experimente sonore, idei de orchestrație și instrumente de promovare. Problema apare atunci când folosirea ei este ascunsă, când se imită vocea unui interpret fără acord sau când sunt încălcate drepturile creatorilor. În cazul folclorului, miza este și mai mare. O melodie tradițională nu înseamnă doar o succesiune de note. Înseamnă o regiune, un grai, o poveste, un fel de a rosti versurile și o moștenire transmisă între generații. Inteligența artificială nu este autentică și nu reușeste să facă orchestrații specifice zonei moldovenești de unde mă trag eu.
Dacă un instrument AI ne ajută să restaurăm o înregistrare veche sau să prezentăm o melodie unui public nou, îl putem folosi responsabil. Dar dacă înlocuim documentarea, interpretarea și respectul pentru tradiție cu producția automată de sute de cântece, riscăm să avem mult conținut și tot mai puțină identitate.
Fenomenul Satalana, care a ajuns la aproximativ 28 de milioane de vizualizări pe YouTube, demonstrează că inteligența artificială nu mai este o simplă curiozitate, ci un concurent real pe piața muzicală. Putem discuta despre autenticitate, despre valoarea interpretării umane și despre viitorul folclorului, dar nu putem ignora cifrele. În timp ce unii artiști investesc ani în studii muzicale, repetiții, instrumente și producții, o piesă realizată cu ajutorul tehnologiei poate cuceri milioane de oameni precum și concursurile televizate. Asta ne obligă să ne punem o întrebare incomodă: publicul caută neapărat o voce autentică sau, înainte de toate, o melodie care îi place și pe care vrea să o asculte din nou?
Eu cred că inteligența artificială va schimba profund industria muzicală, inclusiv muzica de petrecere. Folclorul autentic va devein mai valoros pentru că ceea ce produce inteligența artificială pe acest gen nu se poate chema folclor. Nu mă tem de tehnologie în sine, ci de momentul în care vom ajunge să confundăm popularitatea cu valoarea culturală și să uităm oamenii, poveștile și tradițiile din spatele cântecelor noastre. AI-ul poate crea hituri, dar responsabilitatea noastră este să păstrăm vie identitatea muzicii românești. Nu putem opri schimbarea, însă putem alege ce merită transmis generațiilor următoare.
Trebuie reinventat folclorul sau re-promovat?
Eu cred că, înainte să reinventăm folclorul, ar trebui să îl cunoaștem și să îl promovăm mai bine. Avem tendința să spunem că tinerii nu mai sunt interesați de tradiție, dar uneori le oferim foarte puține ocazii să o descopere într-o formă atractivă. Nu poți pretinde unui tânăr să iubească o muzică pe care nu a auzit-o niciodată într-o interpretare care să îl atingă în suflet.
Folclorul poate fi promovat prin videoclipuri bine realizate, concerte, colaborări între generații, documentare, platforme digitale și proiecte educative. Putem folosi tehnologia și instrumentele moderne de producție fără să schimbăm sensul cântecului și fără să falsificăm tradiția. Există, desigur, loc și pentru reinterpretări. Dar trebuie să știm ce păstrăm și ce modificăm. Dacă schimbăm ritmul, orchestrația, versurile, graiul și maniera de interpretare până când nu mai recunoaștem nimic din cântecul original, poate că nu mai vorbim despre promovarea folclorului sau a muzicii populare, ci despre o nouă creație inspirată din el. Ca interpret de muzică populară moldovenească, îmi doresc ca oamenii să descopere cântecele noastre nu doar la evenimente, ci și în viața de zi cu zi. Folclorul trebuie să ajungă la copii și la tineri, să fie prezent în mediul digital și să fie susținut de artiști care își cunosc rădăcinile.
Harhătă, despre șansele noastre la Eurovision: „Ucraina și Republica Moldova ne-au arătat că elementele tradiționale pot deveni un avantaj pe o scenă internațională, tocmai pentru că își valorifică identitatea culturală”
Ați făcut parte din juriul unor festivaluri muzicale și ați avut ocazia să priviți interpretarea artistică și din perspectiva celui care evaluează. Ce șanse credeți că ar avea România la Eurovision dacă ar miza pe o piesă cu rădăcini folclorice autentice? Vedem că Ucraina și Republica Moldova au propus de-a lungul timpului melodii care îmbină sonoritățile tradiționale cu muzica modernă. De ce credeți că România se ferește să valorifice mai mult această identitate muzicală?
Eu cred că România ar avea șanse reale dacă ar găsi formula potrivită între autenticitate și modernitate. Nu trebuie să trimitem la Eurovision o piesă folclorică doar de dragul de a bifa tradiția, ci una care să ne reprezinte cu adevărat, să aibă o identitate sonoră puternică și să poată emoționa un public care nu înțelege limba română.
Ucraina și Republica Moldova ne-au arătat că elementele tradiționale pot deveni un avantaj pe o scenă internațională, tocmai pentru că își valorifică identitatea culturală. În cazul Republicii Moldova, acest atașament față de tradiție mi se pare cu atât mai emoționant cu cât istoria a despărțit-o de România, iar păstrarea limbii, a cântecului și a obiceiurilor a devenit și o formă de apărare a identității. Frații noștri de peste Prut prețuiesc fiecare fărâmă de autenticitate mai mult decât o facem noi, cei din România. Noi avem o moștenire culturală extraordinară, dar nu știm întotdeauna să o apreciem și să o promovăm la adevărata ei valoare. Atunci când folclorul este integrat inteligent într-o producție contemporană, el nu sună învechit, ci capătă o identitate distinctă. Iar la un concurs în care zeci de țări încearcă să iasă în evidență, tocmai această autenticitate poate face diferența.
Dacă fiecare țară își promovează identitatea, noi de ce încercăm uneori să semănăm cu alții?
Cred că, avem tendința să căutăm validarea din afară înainte să ne recunoaștem propria valoare. Ne uităm la ce funcționează în alte țări și încercăm să reproducem rețeta, în loc să ne întrebăm ce avem noi de oferit și ce ne face diferiți. Poate că aici este una dintre marile noastre probleme: nu ducem lipsă de valori, ci de încrederea că ele pot cuceri lumea. Noi avem doina, horele, ritmurile și instrumentele tradiționale, avem graiuri, povești și melodii care poartă în ele experiența unor generații. Cu toate acestea, când ajungem pe o scenă internațională, parcă ne temem că autenticitatea noastră nu va fi suficient de modernă sau de atractivă.
Dar de ce ar trebui să devenim o copie a altora pentru a fi apreciați?
Nu susțin că trebuie să trimitem la Eurovision folclor în forma lui neprelucrată sau că orice piesă tradițională ar avea automat succes. Cred că avem nevoie de compozitori curajoși, de producții contemporane de calitate și de artiști care să știe să îmbine rădăcinile cu sonoritatea actuală. Tradiția nu trebuie cosmetizată până când nu se mai recunoaște, ci pusă în valoare astfel încât publicul de pretutindeni să-i simtă energia. Nu cred că România trebuie să cânte ca să semene cu Europa. Cred că trebuie să cânte în așa fel încât Europa să descopere ceva ce numai România poate oferi. Pentru că, într-o lume în care atât de mulți încearcă să sune la fel, autenticitatea poate fi cel mai puternic atu al nostru.
Cristian Harhătă a scos și o carte, „Identitate – Moștenirea sufletului românesc”
Crezi că mai reușim să transmitem generațiilor tinere valorile, tradițiile și cultura românească așa cum le-am moștenit de la bunicii noștri? Tu ce faci, dincolo de muzică, pentru ca această moștenire să nu se piardă?
Folclorul nu are nevoie să fie reinventat până când nu se mai recunoaște. Are nevoie să fie cântat, înțeles și transmis mai departe. Tradiția nu este trecutul de care trebuie să scăpăm, ci identitatea pe care o putem duce în viitor. Tocmai din această convingere s-a născut cartea mea, IDENTITATE – Moștenirea sufletului românesc. Manuscrisul are 467 de pagini și, deocamdată, nu a fost publicat. Așteaptă oportunitatea potrivită, acel moment în care să poată ajunge la cititorii pentru care a fost scrisă. Nu m-am grăbit să o lansez doar de dragul de a avea încă o carte publicată. Mi-am dorit să construiesc ceva care să rămână în urma mea, o mărturie despre cine suntem, de unde venim și ce avem datoria să ducem mai departe.
Cartea își propune să păstreze pentru generațiile viitoare cultura românească, acea moștenire transmisă odinioară din părinți în copii, din bunici în nepoți, prin povești, obiceiuri, credințe și experiențe de viață. Astăzi, simțim tot mai mult ruptura dintre generații. Sunt copii care cresc fără să mai cunoască îndeaproape lumea din care provin familiile lor și oameni care ajung să se întrebe: De unde mă trag? Cine au fost cei dinaintea mea? Ce tradiții și ce valori mi-au lăsat moștenire?
Mi-am dorit ca această carte să ofere un loc în care să poată găsi răspunsuri. Am scris-o cu gândul că poate nu va ajunge la cititori chiar astăzi, dar își va găsi, la momentul potrivit, drumul către ei. Pentru că nu toate lucrurile valoroase trebuie să se întâmple imediat. Unele au nevoie de timp, de împrejurarea potrivită și de oamenii care să le înțeleagă rostul. Iar eu sper ca, într-o zi, IDENTITATE – Moștenirea sufletului românesc să fie mai mult decât o carte publicată: să fie o parte din ceea ce las în urma mea, pentru cei care vor dori să-și cunoască rădăcinile atunci când glasul bunicilor nu le va mai putea spune povestea.