Mircea Bravo și-a cumpărat casă. Cum arată vila cu două etaje a vloggerului clujean

de Andreea Laciu

Mircea Bravo și-a cumpărat o casă senzațională în Cluj, iar acum le-a prezentat tuturor vila în care s-a mutat împreună cu soția lui și cu fetița lor.

După mulți ani de stat în chirie, prin diferite apartamente, venirea pe lume a micuței Mira le-a schimbat planurile celor doi soți. Așa au ajuns să caute o casă mai spațioasă, în care să o crească.

Mircea Bravo, primele imagini cu noua lui casă

Pentru că nu și-a permis o singură casă pentru familia lui, vloggerul clujean a făcut un compromis, așa că a cumpărat locuința într-un duplex. Cu două etaje, curte și două terase, se pare că este suficient de spațioasă pentru planurile pe care le au Mircea Bravo și soția lui.

„Astăzi vreau să vă prezint casa pe care mi-am cumpărat-o. V-am tot prezentat apartamentele în care am stat în chirie, astăzi am simțit să vă prezint casa pe care mi-am cumpărat-o. În primul rând, vreau să înțelegeți că este un duplex, deci este o jumătate de casă. Suntem în Cluj Napoca și încă nu sunt multimiliardar, deci normal că nu mi-am permis o casă-casă. Anul trecut m-a anunțat soția mea că este însărcinată și primul meu gând a fost «Oare putem să creștem copilul aici în chirie?», gânduri și griji pe care le are oricine află că devine părinte.

La început ne-am gândit să ne luăm un apartament mai mare, pe urmă am zis că mai punem încă 5.000, încă 10.000 de euro, ca orice român. Și la un moment dat ne-am dat seama că ne putem permite o casă și ne-am mutat foarte repede în casa asta, pe care am luat-o la un stadiu aproape finisat, după care ne-am pus amprenta noastră. Am reușit în două luni să ne mutăm. Ce e fain la casă e că ai papuci de curte. Încă mai e un pic de deranj pe aici.

Primul lucru care îmi place este banca asta, pe care poți să stai liniștit, dacă te doare spatele, să te încalți, să te descalți. Nu avem avut cămară la casă, așa că am avut nevoie de foarte multe compartimente, rafturi. La noi în casă se pune accentul pe curățenie. Aici avem baia în care vin musafirii. Zona de living mi se pare cea mai importantă zonă la o casă. Dacă nu îți vine să stai aici, înseamnă că nu e o comunicare în familie”, a dezvăluit Mircea Bravo despre noua lui casă.

Chiar dacă este mândru de achiziție, sunt și aspecte care l-au nemulțumit la vila duplex: balustradele de la scările interioare și înălțimea tavanelor.

Așteptăm momentul în care o să se plimbe fetița și atunci nu o să mai fie atât de multă ordine. Am învățat de la soția mea că masa este sfântă, așa că am făcut un scop în sine să luăm cât mai des masa împreună. Când am luat casa nu mi-a plăcut că mi s-a părut tavanul cam jos.

Am avut un covor pe care l-am așteptat trei luni și când a venit arăta foarte rău. Eram nemulțumit de living din cauza lui, l-am schimbat. La etajul unu, prima cameră este camera de bebe. E un loc în care să stai cu copilul, I-am luat tot felul de instrumente în miniatură. A stat cu noi și acolo a rămas. (n.r. fetița doarme cu ei, nu în camera amenajată special pentru ea) Aici e o cameră de cazare pentru cine vine în ajutor, cu Mira. Asta este singura baie cu cadă. În zona de dormitor avem o baie, duș. Mă trezesc noaptea și mă duc la baie, de aia o lumină la oglindă te ajută foarte mult.

De când cu fetița am început să mă spăl mult mai des. Și eu și soția adormeam cu televizorul pornit, acum nu avem televizor în cameră. Acum adormim cu laptopul în pat cu noi. Aici avem o terasă, avem miliardari prin apropiere, nu am apucat să ne ocupăm de ea. În loc de mansardă, mai avem încă un etaj. Scările sunt mai înalte un pic, aici faci gambe. Cel mai fain e când zice soția să aduci ceva pentru fetiță la etajul doi și tu ești la parter”, a completat Mircea Bravo despre noua lui casă.

Factură colosală la energia electrică

Se pare însă că vila fabuloasă vine la pachet și cu niște cheltuieli impresionante. Mircea Bravo a dezvăluit că a fost șocat de factura pe care a primit-o după ce s-a mutat în noua casă.

Avem o terasă și aici, de unde se vede tot orașul. De aici se vede frumos Clujul, încă nu ne-am ocupat de zona asta. Aici e duplex, ar trebui să punem zonă de separare, pe care încă nu am pus-o. Sus mă gândeam să fac terasă, apoi m-am gândit la panouri fotovoltaice. Mi-a venit factura la curent de 950 de lei, sting becurile din casă, efectiv.

Ăsta e garaj fără telecomandă, nu ne-am ocupat, e locul unde ținem tomberoanele pentru gunoi. Mașina nu cred că o bag vreodată în garaj. Suntem acum pe fâșia noastră de curte, aici plimb fetița. Se simte mult praf că sunt construcții și în stânga și în dreapta. Atât ne-am permis, atât ne-am luat. Pe jos e gresie care imită parchetul. Într-adevăr, era rece la început, dar covorul ne-a ajutat. Nu vă pot spune cât costă. Prin contract, proprietarul a cerut să nu spun prețul, că vrea să o vândă pe cealaltă mai scumpă”, a încheiat el prezentarea de pe Youtube.

Sursă foto: Youtube & Facebook Mircea Bravo

Alte recomandări