Veninul născut din ură e o armă perfectă atunci când vrei să te răcorești, și-l scoți prin toți porii cu nesaț, ca la Marea Răscoală. Ostracizarea e folosită și la motiv de bucurie (când cel pe care îl urăști o ia în bot), și la motiv de dezamăgire. Am ales să pun în același titlu două nume condamnate de oprobriul public, fiecare din motive diferite, tocmai pentru a arăta unde poate duce aceeași zvâcnire în spatele căreia n-aș putea spune mereu ce se ascunde. Încep cu Trump, pentru că e un subiect mai simplu. Mă bucur că societatea americană a înțeles că poate avea o putere democratică atunci când ceva o deranjează. Înfrângerea de la midterms e un exercițiu democratic perfect valabil și util de care nu doar România ar trebui să țină cont, ci și Europa, înecată în propria-i derută și sete de putere. E foarte limpede de ce Partidul Republican a pierdut alegerile din 3 noiembrie și a devenit detestat chiar de votanții săi: politicile promise n-au fost livrate.
Dincolo de ura democraților față de Trump, avem o realitate care a afectat întreaga societate americană, o alterare a nivelului de trai cauzată de politicile lui Donald. Buboiul suprem se trage de la războiul din Iran, unul pe care l-am contestat din prima secundă și care acum își produce efectele electorale în SUA, dar le-a produs de ceva luni încoace în mari părți ale planetei. Trump a promis pace și a făcut război, a spus că face America măreață ”again” și a micșorat-o economic. Când zici că vei face tot posibilul ca programul MAGA să fie pus în aplicare, dar realitatea îți dă peste nas, oare la ce te poți aștepta? Că doar nu la laude și covor roșu. Nu doar că Trump a trădat propriul său curent MAGA, dar a reușit performanța de a-și pune în cap aproape o planetă întreagă, mai ales aliați tradiționali ai SUA care nu l-au deranjat cu un cuvânt cum sunt Danemarca și Groenlanda, de pildă. Nu mai zic de faptul că a enervat-o până și pe Meloni, care era oarecum în tabăra contestatarilor progresiștilor. Trump culege ce a semănat. Cu sau fără ură, există un revers al medaliei.
Despre cealaltă ură, cea la adresa unei cântărețe care își câștigă pâinea din cântat, aici nu mai pot fi de acord cu cei care o critică. Theo Rose a devenit persona non grata numărul 1 în ultimele zile în România pentru faptul că și-a făcut meseria la un eveniment de familie pesedist, și anume petrecerea de botez al copilului lui Alfred Simonis, șeful CJ Timiș. Theo Rose are libertatea de a cânta cum vrea, unde vrea și mai ales pentru cine vrea. Asta nu o face nici pesedistă, nici mai puțin umană, mai ales că nu face parte din categoria influencerilor care a făcut campanii politice agresive în mediul virtual. Înțelegeam criticile dacă Tudor Chirilă, extrem de implicat din punct de vedere politic, anti-pesedist convins, ar fi acceptat propunerea lui Simonis. Să vii și să o bălăcărești pe fata asta pentru că a cântat în fața unor oameni (repet, unor oameni), căci dincolo de pesediștii prezenți la festin (despre care unii ar spune că nu sunt oameni), au fost și rudele anonime ale copilului botezat, familii, prieteni neimplicați politic etc. Da, a fost crema pesedistă a momentului acolo, dar asta nu înseamnă că Theo Rose ar fi trebuit să cântărească acest eveniment (programat cu mult înainte de toată reactivarea campaniei anti-PSD, chiar de când PSD era la masă cu USR și PNL) din perspectivă politică.
În fond, Theo Rose nu a cântat pentru o familie de teroriști, neonaziști sau cine știe ce dubioși. Ok, unora nu le miroase a bine PSD, altora PNL, altora USR, UDMR, AUR și tot așa. Care este crima pe care a făcut-o? Dacă până și un act artistic privat ajunge să fie politizat, am impresia că trăim într-o societate fascistoidă și remarc, cu tristețe, că fascismul nu poate răsări doar din partea extremei drepte. De fiecare dată când oamenii atacă în halul în care e linșată Theo Rose ar trebui pusă o singură întrebare: ce faci cu mama ta sau persoana iubită dacă nu îți împărtășește crezurile politice? Îi scoți din casă? Îi omori, le dai block? Asta e democratic și pro-european! Mira-m-aș!