Anca Serea este o mămică mândră de cei șase copii, dar o familie atât de mare vine și cu cheltuieli pe măsură. Începerea școlii a golit serios bugetul familiei, după cum recunoaște chiar vedeta.
Soția lui Adi Sînă muncește din greu pentru familia ei și este o adevărată mamă eroină. Se ocupă cu o mână de fier și de finanțele casei, așa că a fost responsabilitatea ei să se asigure că toți cei șase copii au tot ce le trebuie în prima zi de școală.
Câți bani a cheltuit Anca Serea pentru prima zi de școală
Frumoasa brunetă a avut mult de furcă înainte să înceapă școala. Nici nu este de mirare, pentru o mămică cu atât de mulți copii. Cu toate acestea, vedeta nu se ferește să recunoască și că a decis să facă economie când a fost vorba despre ghiozdane. Din păcate pentru bugetul familiei, chiar și așa au fost niște sume impresionante cheltuite în ultima perioadă, a dezvăluit Anca Serea.
„Ne-am organizat din timp, ne-am gândit din timp la tot ce va urma. (…) Legat de costuri, de buget, ne afectează și pe noi. Noi încercăm să facem și economii, pe cât timp, dar ne-am asumat asta când am decis să avem șase copii.
Nu am făcut un calcul despre cât de mult au crescut costurile față de anul de trecut. Dar, uite, de pildă ei și-au păstrat ghiozdanele de anul trecut și se mai reduc niște costuri. Sunt cheltuieli imense, îți dau seama, și nu aș vrea să dau un calcul din respect față de alți părinți. (,,,) M-am apucat și de curățenie, de tot. Uite, mobilierul de birou a costat 3.000 de lei și nu e din lemn, dar nu contează. Erau și cu 6.000 de lei. Doar că o astfel de investiție nu o faci în fiecare an”, a declarat Anca Serea, în exclusivitate pentru FANATIK.
Din ce câștigă bani Anca și Adi Sînă
Când vine vorba de muncă, Anca Serea și soțul ei fac tot posibilul să asigure confortul financiar necesar pentru o familie atât de numeroasă. Adi Sînă are adesea concerte și în străinătate. Între timp, soția lui aleargă și ea în mai multe părți pentru a câștiga bani.
„Noi muncim din greu, avem un program extrem de riguros. Adi e mai mereu plecat, iar eu jonglez cu mai multe joburi”, a mai declarat Anca Serea, tot pentru FANATIK.
Sursă foto: Colaj Facebook/Canva PRO