România pare să fi descoperit o nouă unitate de măsură în managementul crizelor: centimetrul. De câteva săptămâni bune toată lumea este obsedată de centimetrii lui Radu Miruță și nu pentru că populația s-a gândit brusc la ce să mai măsoare de parcă scăpase de toate grijile cotidiene, ci pentru că însuși ministrul interimar al apărării s-a împăunat prezentându-se ca un erou salvator, promițând eforturi uriașe pentru a evita ceva ce prevedeau mai toți: că Cernavodă 2 se va închide că nu mai e apă suficientă pe Dunăre.
Miruță, de la 8 la zero centimetri
În ultima săptămână s-a calculat, s-a măsurat, s-a detonat, s-a scufundat. Un centimetru ici, un centimetru colo, ca în ziua de 11 august să ajungem la zero. Chiar Miruță, fără să îl oblige nimeni, a prezentat victorios, de parcă ar fi revărsat el însuși Nilul și Amazonul împreună în Dunăre, pe data de 9 august că intervențiile făcute la ordinele sale pe Dunăre au adus 8 cm câștigați la Cernavodă și că unitatea 2 de la Cernavodă ar mai fi avut 9 zile de funcționare. În realitate, din cei 8, luni, 10 august, mai erau doar 3, iar azi, pe 11, zero. Dunărea pare că nu a citit comunicatul de presă al ministrului apărării, nivelul apei ajungând așadar la pragul critic de minus 230 de centimetri. Așa cum știe până și ultimul cătun din România, Nuclearelectrica a anunțat că reactorul 2 va fi oprit controlat în dimineața zilei de 13 august.
Aici trebuie făcută însă o precizare esențială. Cei opt centimetri despre care vorbea Miruță nu însemnau că autoritățile au ridicat pur și simplu nivelul Dunării cu opt centimetri peste pragul de siguranță. Calculul era raportat la evoluția prognozată a nivelului. Cu alte cuvinte, intervenția ar fi făcut ca situația să fie cu aproximativ opt centimetri mai bună decât scenariul de scădere anticipat. Și aici începe partea tragicomică. Pentru că, dacă marți apa a ajuns la minus 230 de centimetri, atunci rezerva efectivă față de pragul critic este zero. Cu o zi înainte mai existau aproximativ trei centimetri: nivelul era în jur de minus 227 cm, iar pragul critic era minus 230 cm. Acum, însă, nu mai este nimic de „câștigat” din marja existentă. Reactorul a ajuns exact la limita la care intră în procedura de oprire.
De câți centimetri avea nevoie, de fapt, Miruță ca să salveze centrala de la Cernavodă
Câți centimetri ar fi trebuit, de fapt, pentru ca operațiunea să poată fi numită un succes? Aici răspunsul trebuie formulat cu grijă. Nu există o formulă oficială care să spună că „X centimetri de apă înseamnă automat Y zile de funcționare”. Nivelul Dunării nu se transformă liniar în debitul disponibil pentru centrală. Nu putem spune, de exemplu, că 100 de metri cubi pe secundă înseamnă exact un centimetru în plus. Dar avem un reper extrem de important: la începutul intervenției, Apele Române vorbea despre o țintă de creștere a nivelului de aproximativ 10-12 centimetri.
De aceea, dacă astăzi Cernavodă este la minus 230 cm, o revenire cu 10-12 centimetri ar însemna un nivel de aproximativ minus 220 până la minus 218 cm. Cu alte cuvinte, pentru o marjă comparabilă cu cea avută la începutul operațiunii, vorbim de ordinul a zece centimetri, nu de unul sau doi. Un singur centimetru peste prag, la minus 229 cm, ar fi suficient doar în sensul strict că nivelul nu s-ar mai afla exact la pragul procedural de minus 230 cm. Nu înseamnă însă că reactorul ar fi fost „salvat” sau că exista o rezervă confortabilă pentru zile întregi. Parametrii tehnici, nivelul la aspirația pompelor, debitul disponibil și prognoza hidrologică sunt toate relevante.
Care e treaba cu debitul și cum funcționează lucrurile
Iar aici apare o cifră mult mai importantă decât cei 1.375 de metri cubi pe secundă pe care îi auzim în aceste zile. Sorin Rîndașu, director general adjunct al Apelor Române, a explicat la Digi 24 că debitul Dunării la intrarea în România a ajuns la aproximativ 1.375 mc/s. Însă acesta nu este debitul care ajunge integral la Cernavodă. Apa se distribuie pe brațe, iar în zona bifurcației către Canalul Dunăre-Marea Neagră și centrală ajunge o cantitate mult mai mică. Luni, aceasta era estimată la aproximativ 300-305 mc/s și putea coborî spre 280 mc/s. Și există un prag tehnic cu adevărat relevant: aproximativ 45 mc/s către centrală. Sub acest nivel, potrivit declarațiilor lui Rîndașu, centrala nu mai poate funcționa în condițiile respective. Așadar, povestea nu este „Dunărea are 1.375 mc/s și reactorul are nevoie de atât”. Ar fi o simplificare greșită. Povestea este despre cât din acel debit poate fi dirijat efectiv către Cernavodă și cât timp poate fi menținut acel debit.
Bani dați pe apa sâmbetei
Statul a intrat în luptă cu Dunărea cu barje, dragaje și bani publici. Guvernul a alocat inițial 7 milioane de lei pentru intervenția de urgență de la bifurcația Bala-Dunărea Veche, inclusiv pentru operațiunile de redistribuire a debitului și amplasarea barjelor. Ulterior, au mai fost aprobate 5,1 milioane de lei pentru lucrări urgente de dragaj în alte două puncte considerate critice. Nota de fundamentare indică însă un necesar total estimat la aproximativ 17,5 milioane de lei. Din această sumă, 6,286 milioane de lei erau prevăzute pentru redistribuirea debitului, 5,814 milioane pentru dragaj, iar 5,4 milioane pentru recuperare și demobilizare, monitorizarea stabilității și evaluarea de mediu. Un asemenea calcul nu poate fi făcut corect în sens tehnic, pentru că banii nu au fost plătiți exclusiv pentru „ridicarea nivelului cu X centimetri”. Au fost finanțate operațiuni complexe, iar unele dintre ele au rolul de a facilita ulterior reluarea funcționării sau de a îmbunătăți condițiile hidrologice.
Dar există o ironie greu de ignorat: autoritățile au investit milioane pentru a cumpăra timp, iar timpul cumpărat pare să se fi evaporat odată cu apa. Pe 9 august, mesajul era că s-au câștigat opt centimetri și cel puțin nouă zile. Pe 10 august, Cristian Bușoi, secretar de stat în Ministerul Energiei, admitea că efectul intervențiilor nu a fost durabil și că România trebuie să fie pregătită inclusiv pentru scenariul în care Unitatea 2 nu va funcționa pentru o perioadă scurtă. Pe 11 august, pragul de minus 230 cm era atins. Dunărea, se pare, nu a semnat contractul pentru cele nouă zile.
Expert în inginerie hidrotehnică: „Dacă veneau artificierii din Valea Jiului, probabil că era mult mai bine”. Reactorul 2 se oprește
Una dintre cele mai dure critici a venit din zona specialiștilor în inginerie hidrotehnică. Expertul Dan Stematiu a descris pentru cotidianul.ro soluția cu barjele drept „frecție la picior de lemn”, argumentând că intervențiile punctuale nu rezolvă problema de fond și că astfel de soluții au mai fost încercate. „Chestiile astea făcute pompieristic, ne adunăm, vine Statul Major și face o explozie… În primul rând, din nefericire, exploziile în zonă de rocă nu sunt în apanajul militarilor. Dacă veneau cu artificierii din Valea Jiului, probabil că era mult mai bine. Dar așa a fost opțiunea”, a mai spus, ironic, specialistul pentru aceeași sursă.
După ce Unitatea 2 se oprește, România pierde aproximativ 10% din producția actuală de energie, potrivit estimărilor citate. Ministerul Energiei și Dispecerul Energetic Național au pregătit deja planul de compensare: importuri de energie, scoaterea din rezervă a Rovinari 4, folosirea suplimentară a capacității Hidroelectrica și, dacă situația o impune, limitarea consumului unor mari consumatori industriali între orele 19:00 și 23:00.