La doar câțiva kilometri de coasta Spaniei, dar pe continentul african, două orașe continuă să provoace dispute diplomatice, controverse istorice și crize migratorii repetate. Ceuta și Melilla sunt singurele frontiere terestre dintre Uniunea Europeană și Africa, iar statutul lor este unul dintre cele mai neobișnuite din lume: sunt teritorii spaniole aflate pe teritoriul geografic al Marocului, revendicate de Rabat, dar administrate de Madrid de secole.
Istoria integrării orașelor Ceuta și Melilla în Spania
Subiectul a revenit în centrul atenției după valul masiv de migranți care au pătruns în Ceuta în 30 iulie 2026, într-o nouă criză care a pus la încercare autoritățile spaniole și a readus în discuție rolul acestor enclave în politica europeană privind migrația. Deși astăzi sunt asociate cu Spania, cele două orașe au o istorie mult mai veche decât statul spaniol modern. Ceuta a fost întemeiată de cartaginezi, apoi a trecut succesiv sub dominație romană, vandală, bizantină și arabă. Momentul decisiv a venit în anul 1415, când portughezii au cucerit Ceuta în timpul expansiunii lor maritime. Când Portugalia și Spania au fost unite sub aceeași Coroană între 1580 și 1640, orașul a intrat în sfera administrației spaniole. După ce Portugalia și-a recâștigat independența, locuitorii din Ceuta au ales să rămână sub suveranitatea Spaniei, iar această situație a fost recunoscută oficial prin Tratatul de la Lisabona din 1668.
Melilla are o istorie asemănătoare. După secole de dominație musulmană, orașul a fost ocupat în 1497 de trupele Ducatului Medina Sidonia, în numele Coroanei Castiliei. De atunci, Melilla a rămas permanent sub administrație spaniolă. Prin urmare, cele două orașe au devenit spaniole cu sute de ani înainte ca statul marocan modern să existe în forma actuală, argument folosit constant de Madrid în disputa diplomatică cu Rabatul.
Ce statut au cele două exclave
După obținerea independenței în 1956, Marocul a început să susțină că Ceuta și Melilla reprezintă ultimele vestigii ale colonialismului european din Africa. Autoritățile marocane consideră că, fiind amplasate pe continentul african, orașele ar trebui să revină sub suveranitatea Marocului. Spania respinge categoric această interpretare. Madridul susține că cele două orașe nu reprezintă colonii, ci fac parte integrantă din statul spaniol de câteva sute de ani, statut anterior apariției Marocului independent.
Această divergență explică numeroasele tensiuni diplomatice dintre cele două state, mai ales în perioadele în care migrația ilegală explodează. Ceuta și Melilla sunt două orașe autonome ale Spaniei. Ele nu sunt comunități autonome precum Andalucia sau Catalonia, însă beneficiază de propriile parlamente locale și de guverne autonome, conduse de câte un președinte. Locuitorii sunt cetățeni spanioli, votează la alegerile naționale și europene și beneficiază de toate drepturile oferite de Constituția Spaniei. În același timp, cele două orașe fac parte din Uniunea Europeană, fiind teritoriu european, însă beneficiază de un regim fiscal special. Ele sunt excluse din uniunea vamală europeană și din sistemul TVA aplicat în restul Spaniei, folosind în schimb taxe locale reduse pentru a stimula economia.
Ceuta și Melilla, în Schengen, dar…
De asemenea, fac parte din spațiul Schengen doar într-un mod particular. Există controale speciale la frontiera cu Marocul, iar cetățenii marocani din zonele limitrofe au beneficiat, în diferite perioade, de regimuri speciale de acces. În ultimele zile ale lunii iulie 2026, Ceuta s-a confruntat cu unul dintre cele mai dificile episoade din istoria sa recentă. Mii de migranți au intrat în oraș într-un interval foarte scurt, fie înotând în jurul digurilor, fie traversând zona de frontieră. Autoritățile locale au declarat că infrastructura a fost depășită, iar Guvernul spaniol a trimis întăriri ale armatei și Gărzii Civile pentru a controla situația.
Criza amintește de episodul din 2021, când aproximativ 10.000 de persoane au intrat în Ceuta în doar câteva zile, pe fondul deteriorării relațiilor diplomatice dintre Spania și Maroc. Pentru Uniunea Europeană, Ceuta și Melilla reprezintă una dintre cele mai sensibile porți de intrare pe continent, orice tensiune dintre Madrid și Rabat având efecte imediate asupra securității frontierelor externe ale UE. Situația Ceutei și Melillei este adesea comparată cu cea a Gibraltarului, însă există diferențe importante.
Situație spinoasă și cu Gibraltar
Gibraltarul este un teritoriu britanic de peste mări, aflat la extremitatea sudică a Peninsulei Iberice. El a fost cedat Marii Britanii prin Tratatul de la Utrecht din 1713 și este revendicat de Spania de peste trei secole. După Brexit, negocierile dintre Londra și Madrid privind circulația persoanelor și mărfurilor prin Gibraltar au devenit și mai complicate. Există însă o diferență diplomatică esențială: Spania cere Marii Britanii să restituie Gibraltarul, în timp ce refuză categoric solicitările Marocului privind Ceuta și Melilla. Madridul argumentează că situațiile istorice și juridice sunt complet diferite.
Prezența spaniolă în nordul Africii nu poate fi înțeleasă fără a privi și în sens invers. Timp de aproape opt secole, o mare parte din sudul Spaniei s-a aflat sub dominația maură. Începând cu anul 711, armatele musulmane au cucerit aproape întreaga Peninsulă Iberică, iar Al-Andalus a devenit unul dintre cele mai prospere centre culturale ale Europei medievale. Moștenirea acestei perioade este vizibilă și astăzi în orașe precum Alhambra, Mezquita-Catedral de Córdoba sau în cartierele istorice din Sevilla și Granada, unde arhitectura, gastronomia și vocabularul spaniol păstrează numeroase influențe arabe.
Această legătură istorică explică de ce sudul Spaniei și nordul Marocului continuă să fie profund conectate cultural, chiar dacă sunt separate de una dintre cele mai disputate frontiere ale Europei. Astăzi, Ceuta și Melilla reprezintă mai mult decât două orașe autonome spaniole. Ele sunt rezultatul a peste șase secole de istorie, al confruntării dintre imperii, al relațiilor complicate dintre Europa și Africa și al uneia dintre cele mai sensibile frontiere externe ale Uniunii Europene. Fiecare nouă criză migratorie demonstrează că importanța lor strategică este mai mare ca oricând.