În România anilor ’90, copiii abandonați sau instituționalizați au devenit, după căderea comunismului, imaginea uneia dintre cele mai dramatice crize sociale ale țării. Orfelinatele pline, condițiile cumplite din centrele de plasament și sărăcia au atras atenția întregii Europe. Dar, în spatele acestei tragedii, s-a construit și un sistem al adopțiilor internaționale care avea să provoace scandaluri, intervenții europene, presiuni diplomatice și suspiciuni privind interese financiare. Comisia Europeană a ajuns să vorbească oficial despre „serious shortcomings” în legislația și practica României privind adopțiile internaționale și despre riscul apariției unor abuzuri. Mai mult, Bruxelles-ul consemna că interese economice și alte interese decât binele copiilor jucaseră un rol în procesul de luare a deciziilor. În același document oficial apare o informație care arată cât de gravă devenise situația: autoritățile române descoperiseră că un anumit număr de copii pentru care existau decizii de adopție internațională nu puteau fi contabilizați, iar cazurile fuseseră transmise organelor de anchetă.
Siegfried Mureșan și scandalul adopțiilor: familia Krichbaum
Asta este povestea de la care trebuie pornit pentru a înțelege controversa care, două decenii mai târziu, ajunge să atingă indirect numele lui Siegfried Mureșan. Pentru că în această istorie apare Oana Harvalia, devenită ulterior Oana Krichbaum, soția politicianului german Gunther Krichbaum. Iar înainte ca numele Krichbaum să devină relevant pentru cariera politică europeană a lui Siegfried Mureșan, Oana Harvalia activa în România în domeniul adopțiilor internaționale. Nu vorbim despre o simplă asociere găsită într-o postare de pe internet. Numele ei apare în documente și relatări despre mecanismul adopțiilor România–Germania.
În arhiva cercetătorului Roelie Post, fost funcționar al Comisiei Europene implicat în monitorizarea situației copiilor din România, Oana Harvalia este identificată explicit drept proprietara agenției de adopții „Părinți și Copii”. Post descrie în materialele sale presiunile exercitate de organizații și agenții occidentale pentru redeschiderea adopțiilor internaționale românești după moratoriul introdus de autoritățile de la București. În această relatare, numele Oanei Harvalia apare în legătură directă cu demersurile agențiilor germane de adopții. Există, de asemenea, documente arhivate privind cazuri de adopție România–Germania în care apar Oana Harvalia, Fundația „Părinți și Copii” și Internationaler Sozialdienst. Cu alte cuvinte, rolul ei în zona adopțiilor internaționale nu este o simplă legendă politică apărută retrospectiv, ci poate fi urmărit în documente ale perioadei.
Scandalul este însă mai mare decât numele unei singure persoane. România devenise în anii ’90 o țară de origine pentru un număr impresionant de adopții internaționale, iar mecanismul a ajuns să fie criticat inclusiv pentru faptul că sărăcia familiilor biologice putea contribui la separarea copiilor de părinții lor. Fostul funcționar european Roelie Post a susținut ulterior că unele organizații ofereau sprijin instituțiilor pentru copii și, în același timp, aveau interese în domeniul adopțiilor. Ea a descris un sistem în care interesul pentru copil se putea amesteca periculos cu interesele agențiilor și organizațiilor implicate. Acestea sunt relatările și interpretările lui Post, nu constatări judiciare pentru fiecare caz în parte, însă ele se suprapun peste faptul că instituțiile europene identificaseră oficial probleme serioase în sistemul românesc.
Adopții pe bandă rulantă
Și cifrele arată amploarea fenomenului. Potrivit documentelor și studiilor despre perioada respectivă, în 2000 România a înregistrat peste 3.000 de adopții internaționale, iar în 2001 peste 1.500. După introducerea moratoriului, numărul s-a prăbușit. Comisia Europeană explica în 2002 că România luase decizia de suspendare tocmai în contextul îngrijorărilor privind abuzurile și după ce autoritățile române recunoscuseră că interese economice și alte interese decât binele copilului influențaseră procesul.
Un alt aspect extrem de sensibil era statutul copiilor din instituții. Bruxelles-ul preciza că, la sfârșitul lui 2001, în centrele rezidențiale se aflau aproximativ 50.000 de copii, dar numai circa 5% dintre copiii instituționalizați erau eligibili pentru adopție potrivit legislației române. Asta contrazice imaginea simplistă potrivit căreia toți copiii din orfelinate erau automat „orfani” și disponibili pentru adopție. În realitate, sistemul era mult mai complicat: existau copii cu părinți sau rude, familii sărace și situații în care instituționalizarea nu însemna abandon definitiv.
În România, una dintre vocile critice ale perioadei a fost Teodora Bertzi, fost secretar de stat în domeniul adopțiilor. În relatări preluate ulterior de presa română, Bertzi vorbea despre un sistem în care adopțiile ajunseseră să fie făcute „pe bandă rulantă” și susținea că unii copii erau tratați asemenea unei mărfuri. Ea relata și că reprezentanții fundațiilor specializate în adopții căutau mame care nu își puteau întreține copiii și încercau să le convingă să îi dea spre adopție. În același context, Bertzi ridica întrebări privind destinația banilor proveniți din donațiile familiilor adoptatoare. Aceste afirmații trebuie atribuite lui Bertzi, însă ele sunt relevante pentru atmosfera în care funcționa sistemul și pentru controversa care a dus la restrângerea drastică a adopțiilor internaționale.
În acest punct revine în prim-plan numele Oanei Harvalia. Presa română a consemnat că aceasta fusese director executiv al Fundației „Părinți și Copii”. Faptul este important nu pentru a demonstra automat vreo ilegalitate, ci pentru a fixa locul pe care îl ocupa în mecanismul adopțiilor internaționale. În arhivele europene apare, de asemenea, numele ei alături de Fundația „Părinți și Copii” și Internationaler Sozialdienst în documente referitoare la demersuri privind adopțiile.
Mureșan, apropiatul familiei adoptatoare
De aici începe însă partea care a alimentat, în timp, numeroase controverse. Oana Harvalia a devenit ulterior Oana Krichbaum, după căsătoria cu politicianul german Gunther Krichbaum. Acesta a ocupat funcții importante în Bundestag, inclusiv conducerea Comisiei pentru Afaceri Europene. În spațiul public german au apărut ulterior acuzații extrem de grave la adresa Oanei Krichbaum, potrivit cărora ar fi fost implicată în traficul ilegal de copii români. Este esențial să precizăm însă că asemenea acuzații nu au fost stabilite ca fapte. În 2023, o instanță germană a condamnat o femeie pentru defăimare după ce aceasta răspândise public astfel de afirmații despre Oana Krichbaum și soțul ei. Curtea Regională Superioară din Karlsruhe a menținut condamnarea.
Așadar, povestea documentată este una mai nuanțată și tocmai de aceea mai interesantă: Oana Harvalia a avut o activitate în domeniul adopțiilor internaționale și apare în documente legate de acest sistem, însă acuzația că ea ar fi făcut trafic ilegal de copii nu poate fi prezentată drept fapt dovedit. Cele două lucruri nu trebuie confundate.
Iar aici apare numele lui Siegfried Mureșan. Legătura nu este una directă cu adopțiile, cel puțin pe baza documentelor identificate. Este însă o legătură biografică precisă și verificabilă. În 2006, Siegfried Mureșan a primit o bursă a Parlamentului Germaniei și a intrat în programul internațional de stagii al Bundestagului. Ulterior, el a lucrat timp de trei ani ca consilier al lui Gunther Krichbaum, președintele Comisiei pentru Afaceri Europene a Parlamentului german. Prin urmare, există o succesiune de fapte care poate fi documentată: Oana Harvalia a activat în domeniul adopțiilor internaționale și a fost asociată cu Fundația „Părinți și Copii”; ulterior a devenit soția lui Gunther Krichbaum; Gunther Krichbaum a condus Comisia pentru Afaceri Europene din Bundestag; iar Siegfried Mureșan a lucrat timp de trei ani ca unul dintre consilierii săi.