După o misiune spectaculoasă spre Lună și înapoi, cei patru astronauți ai misiunii Artemis 2 a NASA se pregătesc pentru ziua revenirii pe Pământ. Evenimentul marchează o premieră istorică: pentru prima dată în peste 53 de ani, oameni revin pe Terra după o călătorie către Lună.
UPDATE 03:09 – Astronauții au aterizat cu bine în apă, urmează recuperarea acestora. Misiunea s-a încheiat cu succes. Din păcate însă, au apărut totuși niște probleme cu comunicarea între specialiștii NASA și astronauți. Așadar, preluarea acestora din navă durează mai mult decât s-a estimat inițial.
UPDATE 02:57 – Nava a intrat în atmosferă. Specialiștii NASA așteaptă să reia comunicarea cu astronauții, înainte de amerizare. Mai sunt aproximativ 3 minute și jumătate până când aceștia vor fi recuperați din apa oceanului.
UPDATE 02:43 – Astronauții mai au aproximativ 25 de minute până când vor ameriza în apele Oceanului. Momentan lucrurile decurg așa cum ar trebui. Orion se deplasează acum cu aproximativ o viteză de 5 pe secundă.
Revenirea din spațiul îndepărtat reprezintă însă una dintre cele mai dificile etape ale misiunii. Echipajul Artemis 2, primul care zboară la bordul capsulei Orion, va trece printr-un moment critic al coborârii: intrarea în atmosfera Pământului la viteze de aproximativ 38.600 km/h (24.000 mph).
Această fază, care durează aproximativ 13 minute, va genera temperaturi extreme de până la 2.760 de grade Celsius, capsula fiind protejată doar de scutul termic, în timp ce parașutele vor asigura reducerea vitezei înainte de amerizare.
Misiunea Artemis 2 se întoarce pe Pământ
Oficialii NASA subliniază că toate sistemele testate pe parcursul celor nouă zile de misiune — de la suport vital și navigație, până la propulsie și comunicații — depind în mod esențial de această ultimă etapă a zborului.
„Avem o încredere ridicată în sistem, în scutul termic, precum și în parașute și în sistemul de recuperare pe care l-am pregătit”, a declarat Amit Kshatriya, administrator asociat al NASA, conform Space.com.
Capsula Orion a misiunii Artemis 2 urmează să revină pe Pământ cu o amerizare în Oceanul Pacific, în largul coastei orașului San Diego, California.
Cum poți să vezi live aterizarea navei Orion, transmisă de NASA
NASA a oferit până acum o acoperire continuă a activităților din cadrul misiunii Artemis II, cu comentarii în timp real, începând cu alimentarea cu combustibil a rachetei SLS (Space Launch System) la Centrul Spațial Kennedy și va continua până la recuperarea capsulei Orion „Integrity” după amerizarea în ocean, care are loc în noaptea dintre 10 și 11 aprilie.
Transmisiunea live a inclus lansarea misiunii Artemis II, survolarea Lunii și informările zilnice privind desfășurarea misiunii.
Echipajul Artemis II este format din patru astronauți: trei americani de la NASA și un astronaut de la Agenția Spațială Canadiană (CSA). Componența echipajului este următoarea: Reid Wiseman (comandantul misiunii), Victor Glover (pilot), Christina Koch (specialist de misiune) și Jeremy Hansen (specialist de misiune).
După lansarea cu ajutorul rachetei SLS, echipajul a efectuat o călătorie în jurul Lunii și înapoi la bordul navei spațiale Orion, într-o misiune cu o durată de aproximativ 10 zile. Artemis II reprezintă primul zbor cu echipaj uman al sistemelor SLS și Orion, având rolul de a testa tehnologiile necesare pentru viitoarele misiuni de explorare lunară pe termen lung, precum și pentru viitoare misiuni cu echipaj uman către Marte.
Ce se întâmplă timp de șase minute după intrarea în atmosferă
O planetă întreagă așteaptă cu sufletul la gură ca echipajul misiunii Artemis 2 să ajungă cu bine pe Pământ. Cu toate că echipajul este bine pregătit, iar specialiștii NASA le sunt alături pas cu pas, amerizarea nu este una lipsită de griji. Așa cum s-a menționat în transmisiunea LIVE, atunci când Orion intră în atmosfera Pământului, urmează șase minute de tăcere.
Canalele de comunicații prin care se menține legătura cu NASA se vor întrerupe. Abia după această tăcere atât de greu de suportat, vom afla dacă nava este întreagă și astronauții își pot continua drumul fără probleme.
Sursă foto: Facebook NASA & Artemis / Colaj Canva PRO