„Drumul Speranței s-a încheiat mai devreme decât aș fi crezut… Astăzi am văzut moartea cu ochii mei. Mă îndreptam spre Ostrovu Mare când am fost lovit puternic de o mașină. Am fost inconștient și m-am trezit într-o ambulanță. Acum mă aflu la Spitalul de Urgență din Drobeta-Turnu Severin.
Am clavicula dreaptă ruptă, nu îmi pot mișca deloc mâna dreaptă, iar piciorul drept necesită operație. Am cerut să fiu transferat de urgență la Iași, pentru a putea fi acasă și aproape de prieteni. Nu îmi găsesc încă cuvintele pentru tot ce s-a întâmplat astăzi. Sunt recunoscător că trăiesc.
Vă mulțumesc mult tuturor pentru susținere, pentru mesaje și pentru gândurile bune. Iar dacă puteți, vă rog să continuați să susțineți psihoterapia copiilor instituționalizați sprijiniți de Ajungem MARI. Drumul meu s-a oprit aici. Dar lupta acestor copii continuă în fiecare zi.”, este mesajul postat de Adrian Șovea, pe rețelele de socializare.
Știre în curs de actualizare