Ce se întâmplă chiar acum cu avionul întors de urgență pe Otopeni. Sunt 186 de oameni la bord, iar autoritățile au intrat în alertă

de Andreea Laciu

Avionul HiSky, cursa H48711 pe ruta București–Hurghada, a decolat duminică seara de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă la ora 19:19. La aproximativ 30 de minute de la decolare, echipajul a declarat stare de urgență din cauza unei posibile probleme tehnice.

UPDATE 21:49 – În aceste momente, aeronava aterizează pe Aeroportul Otopeni. Din fericire, nimeni nu pare să fie rănit în aceste momente, deși pasagerii sunt speriați, cu siguranță. Modul profesionist în care pilotul avionului a gestionat situația a dus la evitarea unei tragedii. „Aeronava a aterizat în siguranță. Nicio persoană nu a necesitat îngrijiri medicale”, a informat și Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, la scurt timp după ce avionul a aterizat pe Otopeni.

Aeroportul a activat procedurile de urgență, iar aeronava urmează să aterizeze după ce va consuma combustibil pentru reducerea greutății. La bordul aeronavei se află 180 de pasageri și 6 membri ai echipajului.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a precizat că decizia a fost luată conform procedurilor standard de siguranță, iar avionul survolează zona înainte de aterizare pentru pregătirea manevrei, proces estimat la circa o oră, conform Observator News.

Ce se întâmplă cu avionul întors de urgență pe Otopeni

Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov a fost alertat și a activat planul de intervenție preventivă. La aeroport au fost mobilizate mai multe autospeciale de stingere, echipaje de salvatori, patru echipaje SMURD, o unitate mobilă de terapie intensivă și două ambulanțe.

În aceste momente, oricine poate urmări live pe FlightRadar manevrele disperate făcute de pilot, care încearcă să consume cât mai mult din combustibilul aflat la bordul aeronavei. În acest fel, scade riscul unui accident tragic atunci când se realizează aterizarea forțată. Cu toate acestea însă, pericolul este încă departe de a fi dispărut complet.

În imagine se vede cum avionul a repetat continuu același traseu, într-o formă de dreptunghi cu colțurile rotunjite. Ulterior, după ce și-a încheiat traseul respectiv deasupra unei zone din județul Călărași, s-a îndreptat din nou către Otopeni.

Sursă foto: Captură FlightRadar24

Alte recomandări