Prima pagină » Știință » Un microsatelit creat de liceeni români va fi lansat în spațiu cu SpaceX

Un microsatelit creat de liceeni români va fi lansat în spațiu cu SpaceX

de Costin Cătălin Dumitrașcu

Un microsatelit creat de liceeni români va fi lansat în spațiu cu ajutorul SpaceX, în primul trimestru al anului viitor. Microsatelitul este poreclit „Vrabia Spaţială”, ROM-2 (Romania Orbital Mission) și este un satelit care cântărește doar 250 de grame. Este primul microsatelit construit în România. Echipa de liceeni, cu vârste între 15 și 18 ani, va merge la Glasgow, pentru a integra microsatelitul ROM-2 la facilităţile Alba Orbital, înainte de a îl trimite către SpaceX.


Citește și: Chimicale sintetice permanente, legate de cancerul de ficat. Ce spun cercetătorii


Care este viitorul acestui microsatelit creat de liceeni români și ce aduce nou

Compania Alba Orbital este lider global în domeniul construcției și lansărilor de microsateliți. RomSpace a semnat un acord cu Alba Orbital, la inițiativa elevilor de la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti. Acest microsatelit creat de liceeni, „Vrabia Spaţială”, ROM-2 (Romania Orbital Mission), primul cubesat românesc, va fi lansat în orbită în cadrul misiunii Alba Vluster 7. Microsatelitul va fi lansat în spațiu cu ajutorul unei rachete SpaceX, în primul trimestru al anului viitor, conform Digi 24.

Microsatelitul românesc „Vrabia Spaţială”, ROM-2 (Romania Orbital Mission) este un microsatelit cubic ce măsoară doar 5 x 5 x 5 centimetri, cu o greutate de un sfert de kilogram. Dimensiunile sale sunt asemănătoare cu cele ale unui cub Rubik. Este primul satelit de acest tip care a fost construit vreodată în România. Acești microsateliți deschid noi posibilități de exploatare, prin costurile reduse de producție. Astfel, din ce în ce mai multe companii vor putea folosi microsateliți pentru a se lansa în propriile cercetări spațiale.

“Este o adevărată sursă de inspiraţie să vezi aceşti elevi, unii dintre ei de doar 15 ani, care au motivaţia şi iniţiativa de a-şi lansa propriul satelit. Microsateliţii PocketQubes oferă oportunităţi fantastice pentru educaţie STEM (Science, Technology, Engineering, and Mathematics), pentru că barierele financiare spre spaţiu au fost coborâte semnificativ”, a spus fondatorul şi CEO-ul Alba Orbital, Tom Walkinshaw.

“Atunci când am început să fiu interesat de sistemele de nano şi picosateliţi, în urmă cu mai bine de trei ani, am ştiut că voi trimite şi unul construit de mine în viitorul apropiat. La început am fost impresionat de cantitatea de tehnologie care poate încăpea în aceste mici cuburi”, a menționat liderul misiunii, Filip Buşcu.


Citește cele mai bune știri de pe Informeria. Urmărește-ne pe Google News

Alte știri

© 2022 INFORMERIA.RO – Toate drepturile rezervate