Marți, 21 iunie 2022, s-a produs un cutremur în Afganistan, cu magnitudinea de 6,1 grade. Seismul a avut loc exact la granița dintre Afganistan și Pakistan. A fost resimțit puternic în ambele țări.
În urma cutremurului, au murit mai mult de 1000 de oameni, alți 1500 fiind răniți, conform autorităților din Afganistan, citate de Digi 24.
Autoritățile din Paktika, o provincie din Afganistan, au raportat cel puțin 1000 de decese și 1500 de răniți. Acesta nu este bilanțul final, pentru că operațiunile de salvare sunt încă în desfășurare. Numărul victimelor va fi, probabil, mai mare.
Citește și: Fum la Spitalul din Târgu Jiu, în casa liftului
Cutremur în Afganistan – “am găsit 40 de cadavre până acum”
“Numărul morților va crește probabil, deoarece unele sate se află în zone izolate din munți și va dura ceva timp până vom primi detalii”, a declarat un oficial al Ministerului de Interne, Salahuddin Ayubi.
“Oriunde mergi, cineva plânge decesul unei rude. Casele sunt distruse”, spune un jurnalist din Paktika.
După producerea acestui cutremur în Afganistan, echipaje de salvare și intervenție au fost trimise în regiune, însă operațiunea de salvare este dificilă. Zona este izolată și se poate ajunge doar pe drumuri cu teren accidentat.
“Nu au sosit încă ajutoarele, dar oameni din satele vecine au venit să ajute la operațiunile de salvare. Eu am venit de dimineață și am găsit 40 de cadavre până acum”, a declarat un fermier local.
În presa din Afganistan au fost deja publicate imagini cu casele dărâmate și trupurile din jur, învelite cu pături. Au fost trimise și elicoptere pentru a înlesni operațiunile de salvare și pentru aprovizionarea cu alimente și produse medicale.
Deși cu o magnitudine considerată mică pentru sistemul seismic din Vrancea, cutremurele din acea zonă se produc la adâncime mai mică. Cu cât epicentrul este mai aproape de suprafață, efectele sunt resimțite pe o arie mai redusă, dar cu efecte devastatoare. Chiar și la magnitudini de 5-6 grade magnitudine moment. Un cutremur de 5 grade, deși slab resimțit la noi, unde adâncimea cutremurelor este în jur de 100 de kilometri, poate provoca distrugeri masive acolo unde seismele se produc, de exemplu, la o adâncime de 10 Km.
Mai mult decât atât, zona respectivă din Afganistan nu este una dezvoltată. Multe case sunt construite în stil vechi, cu chirpici, pietre și alte asemenea improvizații. Stilul de construire nu le dă o rezistență suficientă pentru a putea rezista unui cutremur în Afganistan. Atunci când se produce un seism, multe dintre ele nu pot rezista și cedează ca urmare a tehnicii necorespunzătoare de construire.
Citește cele mai bune știri de pe Informeria. Urmărește-ne pe Google News