În ultimele ore, din ce în ce mai mulți utilizatori au raportat că nu se mai pot autentifica pe platforma de social media Facebook, conform downdetector.ro. După introducerea numelui de utilizator sau a email-ului și a parolei, platforma nu permite autentificarea în cont.
În schimb, la încercarea de autentificare, apare eroarea “Login Error. An unexpected error occurred. Please try logging in again.”

Autentificarea Facebook nu mai funcționează
Citește și: Utilizatorii de browsere bazate pe Chromium sunt sfătuiți să le actualizeze la ultima versiune
Cum poate fi rezolvată problema autentificării pe Facebook?
Nici resetarea de parolă nu funcționează, serverele platformei returnând aceeași eroare. Nu există nici o soluție care poate fi aplicată de utilizatori. Fiind vorba despre o problemă cu serverele platformei social media, tot ce pot face utilizatorii este să aștepte remedierea problemei.
Actualizare ora 17:00

Raportările de downtime se mențin la același nivel și la ora 17. FOTO: downdetector.ro
Serviciile Facebook sunt în continuare inaccesibile pentru mai mulți utilizatori. Down Detector raportează 74 la sută dintre probleme ca fiind probleme de conectare, 18 la sută probleme de autentificare și 9 la sută probleme cu comentariile, pentru cei care sunt deja autentificați.

Procentajul problemelor Facebook în timp real. FOTO: downdetector.ro
Actualizare ora 18:30
Serviciile rețelei de socializare au fost în mare parte restabilite. Unii utilizatori ar mai putea avea totuși probleme în continuare.
Actualizare ora 23:00
Facebook ar trebui să fie complet funcțional la momentul de față. Downdetector.ro raportează un număr de probleme în jurul mediei normale zilnice. Acest lucru înseamnă că rețeaua de socializare ar trebui să funcționeze în parametri normali.

Facebook funcționează în parametri normali. FOTO: downdetector.ro
Compania META, care deține la momentul de față rețeaua de socializare, nu a oferit detalii despre această problemă tehnică. Problemele nu s-au manifestat, însă, la scară largă, cum a fost anul trecut. Atunci toate rețelele companiei, inclusiv Instagram și WhatsApp, au căzut simultan în întreaga lume, pentru ore întregi.
Citește cele mai bune știri de pe Informeria. Urmărește-ne pe Google News